 |
O carte care trateaza problema absurdului, a sinuciderii si a filosofiei existentialiste. Camus vorbeste despre omul absurd care, īncepe acolo unde celălalt sfirşeşte, unde, īncetīnd să mai admire jocul, spiritul vrea să joace el īnsuşi dar si despre creatorul absurd |
O, suflete al meu, nu năzui la viaţa nemuritoare, ci epuizează domeniul posibilului. PINDAR (Pythica a IlI-a)
Absurdul si sinuciderea
Nu există decīt o problemă filosofică cu adevărat importantă : sinuciderea. A hotărī dacă viaţa merită sau nu să fie trăită īnseamnă a răspunde la problema fundamentală a filosofiei
A muri din propria-ţi voinţă presupune a fi recunoscut, fie şi numai instinctiv, caracterul derizoriu al acestei obişnuinţe, absenţa oricărei raţiuni profunde de a trăi, caracterul nesăbuit al zbuciumului cotidian şi inutilitatea suferinţei.
Zidurile absurde
Se īntīmplă ca decorurile să se prăbuşească. Trezire, tramvai, patru ore de birou sau de uzină, masă, tramvai, patru ore de muncă, masă, somn şi luni, marţi, miercuri, joi, vineri, sīmbătă īn acelaşi ritm, iată un drum pe care īl urmăm cu uşurinţă aproape tot timpul. Dar īntr-o zi ne pomenim īntrebīndu-ne pentru ce? şi totul īncepe o data cu această oboseală uimită. īncepe, iată lucrul important. Oboseala se află la capătul faptelor unei vieţi maşinale, dar ea inaugurează īn acelaşi timp mişcarea conştiinţei. Ea o trezeşte şi provoacă urmarea. Urmarea, adică īntoarcerea inconştientă īn lanţ sau trezirea definitivă. După trezire vine, cu timpul, consecinţa ei: sinuciderea sau vindecarea.
Trăim din viitor: mīine, mai tīrziu, cīnd vei avea o situaţie, o dată cu vīrsta, vei īnţelege. Admirabile inconsecvenţe, cīnd, de fapt, e vorba de moarte. Vine o zi totuşi cīnd omul constată sau spune că are treizeci de ani. Īşi afirmă astfel tinereţea. Dar, făcind asta, se situează īn raport cu timpul. Īşi ia locul īn timp. Recunoaşte că se află īntr-un anume moment al unei curbe pe care mărturiseşte că trebuie s-o străbată. Aparţine timpului şi, după spaima care-1 cuprinde, īşi recunoaşte īn el duşmanul cel mai īnverşunat. Mīine, dorea ziua de mīine, cīnd īntreaga lui fiinţă ar fi trebuit s-o refuze. Această revoltă a cărnii e absurdul.
Ajung, īn sfīrşit, la moarte şi la sentimentul nostru īn legătură cu ea. E un subiect despre care totul a fost spus şi e decent să ne ferim de patetic. Totuşi, nu ne vom putea niciodată mira īndeajuns de faptul că toată lumea trăieşte ca şi cum nimeni n-ar şti
Prăpastia dintre certitudinea pe care o am că exist şi conţinutul pe care īncerc să-1 dau acestei certitudini nu va fi niciodată umplută. Pentru totdeauna īmi voi fi mie īnsumi străin.
Iată şi aceşti copaci, a căror scoarţă aspră o cunosc, si această apă al cărei gust īl simt. Mireasma de iarbă şi de stele, noaptea, acele seri cīnd inima īşi află pacea -cum aş putea nega lumea aceasta, a cărei putere şi tărie o simt? Totuşi, toată ştiinţa acestui pămīnt nu-mi aduce nimic care să-mi poată da certitudinea că această lume īmi aparţine. Mi-o descrieţi şi mă īnvăţaţi s-o clasific. Īi enumeraţi legile şi, īn setea meade a şti, consimt că ele sīnt adevărate. īi demontaţi mecanismul şi speranţa mea creşte. Īn cele din urmă, īmi arătaţi că acest univers prestigios si multicolor se reduce la atom şi că atomul īnsuşi se reduce fa electron. Pīnă aici totul e bine şi aştept să continuaţi. Dar atunci īmi vorbiţi despre un invizibil sistem planetarīn care electronii gravitează īn jurul unui nucleu. Īmi explicaţi această lume printr-o imagine. Īnţeleg atunci că aţi ajuns la poezie: nu o voi cunoaşte niciodată. Nici n-am avut timpul să mă indignez că v-aţi şi schimbat teoria. Astfel, ştiinţa de la care trebuia să aflu totul sfīrseşte īn ipoteză, luciditatea eşuează īn metaforă, incerti¬tudinea se preschimbă īn operă de artă. La ce mi-au folosit atītea strădanii?
Străin de mine īnsumi şi de această lume, īnarmat doar cu o gīndire care se neagă pe sine de īndată ce se afirmă, ce nume poartă această condiţie a mea, īn care nu-mi pot afla pacea decīt refuzīnd să ştiu şi să trăiesc, īn care setea de a cuceri se izbeşte de ziduri care-i sfidează asaltul? A vrea īnseamnă a isca paradoxuri. Totul este astfel ordonat īncīt să poată lua naştere acea pace otrăvită pe care o dă nepăsarea, somnul inimii sau renunţările mortale.
Iraţionalul, nostalgia umană şi absurdul care tīşnesc din confruntarea lor, iată cele trei personaje ale dramei care trebuie īn chip nece¬sar să ia sfīrşit cu toată logica de care o existenţă este īn stare.
Sinuciderea filosofica
Există un fapt de natura evidenţei, care pare cu totul mo¬ral, şi anume acela că omul este īntotdeauna prada propriilor sale adevăruri. O dată ce le-a cunoscut, nu se mai poate desprinde de ele. Căci trebuie īntotdeauna să plătim. Un om care a devenit conştient de existenţa absurdului este legat de el pentru totdeauna.
|
Libertatea absurda
Ajuns īntr-un anume moment al drumului, omul absurd este solicitat. Istoria nu duce lipsă nici de religie, nici de profeţi, chiar fără Dumnezeu. I se cere să facă saltul. El nu poate răspunde decīt că nu īnţelege bine, că lucrul nu este evident; căci nu vrea să facă decīt ceea ce īnţelege bine. I se spune că săvīrşeşte păcatul orgoliului, dar omul absurd nu īnţelege noţiunea de păcat; că la capătul drumului īl aşteaptă poate Infernul, dar el nu are destulă imaginaţie spre a-şi īnfăţişa acest ciudat viitor; că pierde nemurirea, dar aceasta īi pare fără īnsemnătate. I se cere să-şi recunoască vina. Dar el se simte nevinovat. De fapt, nu simte decīt un singur lucru: ireparabila sa nevinovăţie. Ea īi īngăduie totul. De aceea, nu-şi pretinde sieşi decīt să trăiască numai cu ceea ce ştie, să se īmpace cu ceea ce este şi să nu recurgă la nimic nesigur. I se răspunde că nimic nu-i sigur. Dar iată cel puţin o certitudine. O va privi īn faţă: vrea să ştie dacă e cu pu¬tinţă să trăiască fără chemare.
|
 |
Căci īn faţa lui Dumnezeu nu sepune atīt problema libertăţii cīt problema răului. E cu¬noscută alternativa: sau nu sīntem liberi, şi Dumnezeu cel atotputernic este responsabil pentru răul din lume, sau sīntem liberi şi responsabili, dar atunci Dumnezeu nu mai este atotputernic.
Omul absurd
Domeniul meu, spune Goethe, e timpul. Iată, īntr-adevăr, cuvīntul prin excelenţă absurd. Căci cine este omul absurd? Acela care, fără a nega eternitatea, nu face nimic pentru ea. Nu pentru că n-ar cunoaşte nostalgia; dar īi preferă propriul său curaj şi propria sa judecată. Primul īl īnvaţă să trăiască fără apel şi să se mulţumească cu ceea ce are, ā doua īi arată limitele.Sigur de libertatea sa mărginită īn timp, de revolta sa fără viitor şi de conştiinţa sa pieritoare, el īşi urmează aventura īn timpul vieţii sale. Aici este domeniul lui, aici acţiunea lui pe care o sustrage oricărei alte judecăţi īn afară de asa. O viaţă mai īnaltă nu poate īnsemna pentru el o altă viată.
Donjuanismul
Nu din lipsă de dragoste aleargă Don Juan din femeie īn femeie. E ridicol să ni-1 īnchipuim ca pe un iluminat pornit īn căutarea dragostei totale. Tocmai pentru că iubeşte femeile cu aceeaşi īnflăcărare şi, de fiecare dată, cu īntreaga lui fiinţă, simte nevoia să repete această dăruire şi această adīricire (.. .) Dacă părăseşte o femeie, nu īnseamnă cītuşi de puţin că n-o mai doreşte. O femeie frumoasă e īntotdeauna dorită. Dar el doreşte oalta, ceea ce nu-i acelaşi lucru.
Comedia
Omul absurd īncepe acolo unde celălalt sfirşeşte, unde, īhcetīnd să mai admire jocul, spiritul vrea să joace el īnsuşi.
Vorbesc īn fiecare gest, trăiesc īn fiecare ţipăt. Astfel, actorul īşi compune personajele spre a le exhiba. Le desenează sau le sculptează, to-pindu-şi propria fiinţă īn forma lor imaginară, hrănind toate aceste năluci cu propriul lui sīnge.
Nu viaţa veşnică e importantă, spune Nietzsche, ci veşnica īnsufleţire. īntreaga dramă stă, īntr-adevăr, īn această alegere.
Pentru actor, ca şi pentru omul absurd, o moarte prematură este ireparabilă. Nimic nu poate compen¬sa suma de chipuri şi de secole pe care, altminteri, le-ar fi străbătut.
Cucerirea
Nu, spune cuceritorul, să nu credeţi că, iubind acţiunea, a trebuit să mă dezvăţ să gīndesc. Dimpotrivă, pot de mi¬nune să definesc lucrul īn care cred. Căci cred īn el cu tărie şi īl văd īn mod sigur şi limpede. Să vă īndoiţi de cei ce spun: Ştiu lucrul ăsta atīt de bine, īncīt mi-e cu neputinţă să-1 ex¬prim; căci dacă nu pot s-o facă, īnseamnă că nu-1 ştiu sau că, din lene, s-au oprit la īnvelişul lui.
Există Dumnezeu sau timpul, crucea sau spa¬da. Ori lumea aceasta are un īnţeles mai īnalt, care-i depăşeşte zbuciumul, ori nimic nu-i adevărat īn afară de acest zbucium. Trebuie să trăieşti o dată cu timpul şi să mori o dată cu el sau să i te sustragi pentru o viaţă mai īnaltă.
Creatia absurda
Filosofie si Roman
Arta şi numai arta, spune Nietzsche; avem arta, pentru ca adevărul să nu ne ucidă.
Omul l-a născocit pe Dumnezeu pentru ca să nu se omoare. Iată rezumatul istoriei universale de pīnă acum.
Creatia fara de viitor
Creaţia este cea mai eficace şcoală a răbdării şi a lucidităţii. Este, de asemenea, mărturia zguduitoare a singurei demnităţi a omului: revolta tenace īmpotriva condiţiei sale, perseverenţa īntr-un efort pe care-1 consideră steril.
Mitul lui Sisif
Sisif este eroul absurd, atīt prin pasiunile, cīt şi prin chinul său. Dispreţul faţă de zei, ura faţă de moarte şi pasiunea pentru viaţă i-au adus acel supliciu de nespus al fiinţei care se străduieşte īn vederea a ceva ce nu va fi niciodată terminat. E pretul care trebuie platit pentru pasiunile de pe acest pamant.
Sisif ne īnvaţă fidelitatea superioară care īi neagă pe zei şi īnalţă stīncile. Şi el socoteşte că totul e bine. Acest universrămas fără de stăpīn nu-i pare nici steril, nici neīnsemnat. Fiecare grăunte al acestui munte plin de īntuneric alcătuieşte o lume. Lupta īnsăşi contra īnălţimilor e de-ajuns spre a umple un suflet omenesc. Trebuie să ni-1 īnchipuim pe Sisif fericit.
Apendix
Speranta si absurdul in opera lui Franz Kafka
Lumea lui Kafka este un inexprimabil univers īn care omul īşi oferă luxul chinuitor de a pescui īntr-o cadă, ştiind că nu va prinde nimic.
"Nietzsche pare a fi singurul artist care a tras consecinţele extreme ale unei este¬tici a absurdului, de vreme ce mesajul său ultim constă īntr-o luciditate sterilă şi cuceritoare şi in negarea īncăpăţīnată a oricărei consolări supranaturale."
